Ministerul Sănătății de la Tiraspol a aprobat 4 protocoale clinice în planificarea familială

Centrului de Sănătate a Reproducerii, or. Tiraspol pe data de 30 martie 2018,  a găzduit  o masă rotundă, care a fost organizată de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR), Chișinău, cu sprijinul Ministerului Sănătății Transnistriei în legătură cu finisarea proiectului SAAF „Creșterea gradului de utilizare a metodelor contraceptive moderne, pentru a preveni sarcinile nedorite și planificarea nașterii în Transnistria“.

Scopul evenimentului a fost discuarea protocoalelor aprobate și elaborate și procedurile aprobate pentru distribuirea contraceptivelor primite în cadrul proiectului SAAF ca ajutor umanitar.

La eveniment au participat 25 de medici ginecologi din Transnistria (reprezentanți ai centrelor de model) precum și specialistul principal al MS din Transnistria, medicul șefal ГУ «РЦМиР» Dr. Slepuha Natalia.

În prezentarea sa, Dr. Rodica Commandant, expert OMS în avortul în siguranță, coordonatorul proiectului SAAF a punctat importanța planificării familiei și a contracepției și despre noile dovezi privind eficacitatea contracepției după avort din perspectiva planificării familiei. Dr. Rodica Commandant a prezentat date statistice privind contracepția pe plan global, transnistrean și din Moldova.

Dr. Oksana Cheban, director, Centrul de Sănătate a Reproducerii, or. Tiraspolul a raportat în prezentarea sa despre rezultatele obținute în 2017-2018 în cadrul proiectului SAAF. S-a menționat, că pe parcursul acestui proiect au fost desfășurate 4 traininguri în planificarea familiei, în decursul cărora  90 de medici și-au îmbunătățit abilitățile; au fost elaborate materiale informative pentru medici;  au fost elaborate 4 protocoale clinice în planificarea familiei  pe baza recomandărilor OMS și pentru prima dată au fost achiziționate contraceptive de pe platforma internațională ACESS RH.

În depozitul de pe teritoriul Centrului mamei și copilului au fost livrate și stocate următoarele contraceptive:  prezervative (129600 buc. procurate de pe ACCES RH), DIU (500 buc.),  Depoprovera (800 buc. procurate de la piață farmaceutică Transnistria) și COC (17264 buc .).

Ordinul privind distribuirea contraceptivelor a fost aprobat. De aceste contraceptive vor beneficia femeile din Transnistria în perioada post-avort.

Conform proiectului SAAF contraceptivele urmează a fi distribuite în instituțiile medicale care au centre model  și anume ГУ «РЦМиР», ГУ «БЦМиР», ГУ «БЦАПП», ГУ РЦРБ», «ГУ «Григориопольская центральная районная больница», ГУ «Слободзейская центральная районная больница», ГУ «Рыбницкий Центр Гигиены и Эпидемиологии» în conformitate cu planul de distribuire a contraceptivelor ca ajutor umanitar.

În 2017, 12,20% din numărul total de avorturi au fost medicamentoase, 18,80% – ciuretaj  și 72,4%  avorturi au fost  efectuate prin metodele aspirație vacuum (manuală și electrică).

Dr. Leonid Tkaciuk, obstetrician-ginecolog ГУ «РЦМиР»  a prezentat protocoalele clinice în planificarea familiei. El a menționat, că fiecare protocol conține aplicabilitate și contraindicații bine definite pentru utilizarea unei metode concrete de contracepție și sunt prezentate în detaliu acțiunile specifice în cazul unor complicații specifice și efecte secundare.

În concluzie putem considera, că obiectivul proiectului a fost atins, toate activitățile au fost realizate cu succes, iar cele mai important este că femeile din Transnistria vor primi contraceptive gratuite în perioada post-avort.

Sunt disponibile următoarele prezentări :

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept