În România, povestea avortului este strâns legată de trecut, însă realitatea prezentului ridică în continuare întrebări importante despre acces, siguranță și inegalitate.

În perioada regimului condus de Nicolae Ceaușescu, avortul a fost sever restricționat, ceea ce a dus la una dintre cele mai ridicate rate ale mortalității materne din Europa. Mii de femei au murit în urma avorturilor nesigure, transformând accesul la servicii reproductive într-o chestiune de supraviețuire.

După 1989, avortul a devenit legal, iar mortalitatea maternă a scăzut semnificativ. Cu toate acestea, legalitatea nu înseamnă automat acces real. În multe zone din țară, mai ales în mediul rural, spitalele publice nu mai oferă acest serviciu. Există medici care refuză să efectueze avorturi din motive personale, iar distribuția specialiștilor este inegală.

Conform datelor și analizelor publicate de Our World in Data, problema avorturilor nesigure nu ține de frecvența acestora, ci de accesul inegal la servicii sigure. România reflectă această realitate. Atunci când accesul este limitat, întârziat sau stigmatizat, unele persoane sunt împinse spre soluții riscante sau sunt obligate să ducă sarcini nedorite.

Efectele nu sunt întotdeauna vizibile în statistici. Complicațiile pot include infecții, hemoragii sau probleme de sănătate pe termen lung. Dincolo de impactul fizic, există și consecințe emoționale și financiare importante.

Tinerii, persoanele cu venituri reduse și cei din zone izolate sunt cei mai afectați. Pentru aceștia, accesul nu înseamnă doar drept legal, ci și distanță, costuri, informații și disponibilitatea reală a medicilor.

România se află între lecțiile dure ale trecutului și provocările prezentului. Istoria arată clar că restricțiile nu elimină avortul, ci îl fac mai periculos. Asigurarea accesului real la servicii sigure înseamnă investiții în sistemul de sănătate, formarea personalului medical și respectarea drepturilor reproductive în practică.

Sursa originală: Citește analiza completă pe Our World in Data