Directorul CIDSR, Rodica Comendant, a participat la Masa Rotundă organizată la tema ”Noua listă de prețuri pentru organizațiile de asistență medicală din Republica Kârgâzstan pentru furnizarea de servicii medicale în domeniul ginecologiei”. Evenimentul a avut loc în Bișkek.
Pe 11 mai, în Bișkek, a avut loc un eveniment important, la care au fost discutate detalii vizavi de „Noua listă de prețuri pentru organizațiile de asistență medicală din Republica Kârgâzstan pentru furnizarea de servicii medicale în domeniul ginecologiei”. Masa rotundă a fost organizată de Alianța kârgâză pentru planificare familială (KAPS) în parteneriat cu Ministerul Sănătății din Republica Kârgâză.
Evenimentul a început cu discursurile de salut din partea reprezentantului Ministerului Sănătății din Republica Kârgâzstan, cât și a Bozgropoevei Baktygul Battalovna, directorul organizației ”Alianța kârgâză pentru planificare familială”
La eveniment au participat aproximativ 60 de persoane, implicate și interesate de acest domeniu (medici ginecologi și obstetricieni, reprezentanți ai Ministerului Sănătății și ai Departamentului Național de Asigurări din Kârgâzstan).
În cadrul Mesei Rotunde, Asylbasheva Raisa Beishenalievna, specialist-șef al Departamentului de organizare a asistenței medicale și a politicii în domeniul medicamentelor în cadrul Ministerului Sănătății, a făcut o prezentare despre „Situația actuală în furnizarea de servicii medicale pentru femeile de vârstă reproductivă”.
Aydildaeva Elisa Dogdurbekovna, specialist-șef al Departamentului de finanțare și planificare al Ministerului Sănătății, a prezentat „Lista de prețuri pentru organizațiile ce oferă servicii medicale, din Republica Kârgâzstan, care operează în cadrul sistemului de plată unică”.
La eveniment a participat, de asemenea, Rodica Comendant, expert internațional și consultant al OMS în domeniul avortului în condiții de siguranță și planificare familială și director al Centrului de instruire în domeniul sănătății reproducerii din Republica Moldova.
Dr. Rodica Comendant a prezentat cele mai recente recomandări ale OMS cu privire la accesul la servicii de avort în condiții de siguranță, inclusiv cu privire la avortul medicamentos prin telemedicină și perspectivele regionale, totodată dumneaei a povestit și despre experiența de pilotare a AM prin telemedicină din Republica Moldova.
În cadrul evenimentului Doamna Comendant a anunțat participanții despre începerea iminentă a studiului pilot: AM prin telemedicină în Kârgâzstan. Ea a răspuns la multiplele întrebări pe care participanții le-au avut cu privire la această nouă inițiativă. Mulți participanți și-au exprimat susținerea și au solicitat ca această intervenție să fie extinsă și în regiunea lor. Totodată, Dr. Borubenko, Directorul Biroului de Medicină Familială din Batkent, a împărtășit accesul limitat la AM în această regiune, din cauza condițiilor politice și militare instabile, Dumnealui și-a exprimat dorința și disponibilitatea de a implementa AM prin telemedicină cât mai curând posibil în această regiune de conflict.
Totodată în cadrul evenimentului a fost realizată instruirea echipelor de studiu pilot, acestea au fost formate de persoane din două centre de medicină de familie, unul din Bișkek, altul din Djalal Abad. Participanții la instruire au fost 4 medici ginecologi și obstetricieni, 2 asistente medicale și 2 membri al KAPS.
Protocolul studiului, formularele de studiu, consimțământul informat, fișa de instrucțiuni pentru pacienți au fost prezentate și discutate în profunzime cu participanții. Materialele de formare au fost tipărite în prealabil și distribuite participanților. Au fost oferite 50 de cutii de Medabon, achiziționate în avans, 20 pentru Centrul de medicină de familie Djalala Abad și 30 pentru Centrul de medicină de familie Bishkek.
Experiența Moldovei în utilizarea AM prin telemedicină a reprezentat un exemplu util și informativ, totodată site-ul web www.cidsr.md a fost prezentat participanților ca un exemplu de instrument credibil de informare și comunicare.
În cadrul acestui eveniment au fost punctate detalii importante pentru realizarea obiectivelor propuse, obiective ce vor facilita implementarea studiului pilot în Republica Kârgâzstan și vor spori promovarea și implementarea AM prin telemedicină. Totodată au fost identificate și barierele existente ce pot stagna realizarea proiectului, au fost identificate pentru a fi găsite soluții rezonabile.
Acest eveniment a fost extrem de important pentru a tatona terenul și pentru a pregăti lansarea studiului pilot care va fi încă un pas necesar pentru a atinge scopul final: asigurarea dreptului femeilor din Republica Kârgâzstan de a beneficia de posibilitatea de a realiza procedura de avort fără riscuri, în condiții de siguranță.