CIDSR lansează proiectul „Incluziv și accesibil pentru toți”

15 Octombrie, 2021

Peste 40 de femei și fete cu dizabilități vor fi capacitate în a-și exercita drepturile sexuale și reproductive în cadrul Proiectului „Incluziv și accesibil pentru toți: O abordare multi-componentă pentru promovarea drepturilor și sănătății sexuale și reproductive a femeilor și fetelor cu dizabilități”. În urma activităților proiectului, fetele și femeile cu dizabilități vor avea posibilitatea să transmită cunoștințele acumulate în ceea ce privește drepturile la sănătatea sexuală și reproductivă (DSSR) altor femei și fete cu dizabilități, dar și altor persoane din comunitate. Proiectul a fost lansat miercuri, 13 octombrie, de către Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR), în cadrul unei mese rotunde desfășurate în regim online.

Dr. Rodica Comendant, directoarea Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR), susține că în Moldova sunt circa 89 de mii de fete și femei cu dizabilități, cam 2,5% din numărul total al populației. Cifra este similară altor state, însă în Moldova aceste persoane ”parcă nu ar exista”, iar una din dovezi este faptul că persoanele cu dizabilități ”nu apar în spații publice, nu sunt alături de noi”, motivul fiind lipsa posibilităților de acces.

”Femeile cu dizabilități au dificultăți reale de a ajunge la medic, un drept fundamental, chiar la medicul de familie, cu atât mai dificil la medicul ginecolog. Dacă și reușesc să învingă barierele fizice, odată ajunse în fața acestuia, se pot confrunta cu diverse alte bariere: unei femei cu dizabilități, de exemplu, i s-a spus că „eu nu sunt obligat să te ridic pe scaunul ginecologic…”. Într-adevăr, aceste scaune, la rândul lor, nu sunt adaptate persoanelor cu dizabilități. Fetele și femeile cu dizabilități povestesc că serviciul ginecologic este, deseori, neprietenos. Altor femei li s-a spus că nu pot avea copii sau, dacă și vor avea, se vor naște cu dizabilități. Ca și ele. Prin proiectul lansat astăzi, ne dorim o schimbare și o statistică privind instituțiile medicale care prestează servicii pentru această categorie de populație și să aflăm câte dintre ele sunt adaptate nevoilor persoanelor cu dizabilități”, afirmă dr. Rodica Comendant

Directoarea CIDSR a mai adăugat că fotoliile ginecologice adaptate femeilor cu dizabilități sunt doar în câteva centre pentru adulți și în centrele prietenoase tinerilor și nu se cunoaște cum stau lucrurile în instituțiile publice. Ea a relatat că fetele și femeile cu dizabilități nu-și cunosc drepturile și, din acest motiv, se jenează, nu cer să fie tratate fără discriminare, respectiv, acesta este și unul din scopurile proiectului – de a le spori încrederea în sine. După instruiri, Rodica Comendant speră că ”majoritatea fetelor și femeilor vor avea mai multe cunoștințe despre sănătatea și drepturile lor sexual-reproductive, de asemenea vor ști unde să se adreseze ca să-și exercite aceste drepturi”. Echipa proiectului au încrederea, de asemenea, că o parte din beneficiarele proiectului ”se vor simți suficient de puternice pentru a transmite mai departe cunoștințele acumulate”.

În cadrul proiectului vor fi instruiți circa 1000 de medici de familie și reprezentanți ai sectorului de asistență socială despre cum să pună accent pe drepturile persoanelor cu dizabilități și pe modalități de comunicare cu acestea. La final de proiect, vor fi elaborați indicatori care vor reflecta mai concludent cum răspunde sistemul de sănătate la nevoile acestei categorii de populație.

Tatiana Zatîc, șef Secție politici în domeniul asistenței medicale primare și comunitare, Ministerul Sănătății, a estimat valoarea Proiectului ca fiind ”unul foarte important, deoarece se referă la accesul fetelor și femeilor cu dizabilități la serviciile de sănătate sexuală și reproductivă”. În opinia sa, proiectul va constitui ”încă un pas important pentru a asigura accesul universal la servicii de sănătate sexuală și reproductivă”. Proiectul este calificat ca fiind unul cu obiective țintite foarte bine, care pot contribui la un acces mai bun și la servicii mai calitative pentru fete și femei cu dizabilități, de asemenea la o capacitare mai bună a cadrelor medicale și a beneficiarilor. Dna Zatîc a dat asigurări că Ministerul Sănătății va acorda suport în realizarea respectivelor obiective.

Analista de programe în domeniul Sănătății Reproductive la UNFPA Moldova, Eugenia Berzan, consideră că lansarea unui nou proiect care se referă la drepturile sexuale și reproductive și sănătatea persoanelor cu dizabilități este ”o continuitate logică a șirului de intervenții realizate pe parcursul ultimilor cinci ani”. Dumneaei a menționat proiectul implementat de CIDSR cu suportul Ambasadei Finlandei la București în perioada 2017, care a continuat printr-o serie de activități de advocacy pentru sensibilizarea opiniei publice despre importanța creării accesului universal și protecția persoanelor cu dizabilități în perspectiva sănătății sexuale și reproductive. În același timp, reprezentanta UNFPA Moldova a accentuat că ”este o cale foarte lungă pentru a atinge dezideratul de a nu lăsa pe nimeni în urmă”, iar în acest scop ”este nevoie să ne asigurăm că toate instituțiile medicale să dețină blocuri sanitare adaptate și că în cadrul instituțiilor medicale există o persoană care poate asigura traducerea comunicării în limbajul semnelor”. „Proiectul care se lansează astăzi are o abordare corectă: este axat atât pe fortificarea capacității sistemului de sănătate, cât și a asistenților sociali, ceea ce cu siguranță va îmbunătăți colaborarea dintre aceste două sectoare”, a declarat Eugenia Berzan.

Ludmila Iachim, director executiv al Asociației „Motivație” din Moldova, a salutat inițiativa de a continua implementarea activităților lansate în 2017. Dumneaei consideră că provocările femeilor, fetelor, și bărbaților cu dizabilități în exercitarea drepturilor lor sexual-repoductive este una prioritară și este încă tabu. ”Sper că, prin această etapă a proiectului, vor fi aduse la masa discuțiilor toate provocările, iar autoritățile vor continua să identifice soluții pentru acces la serviciile de sănătate reproductivă. Asociația va mobiliza fetele, femeile și bărbații cu dizabilități să fie activi, să vorbească despre probleme lor, să bată la ușa autorităților – pentru că pași s-au întreprins în domeniu, dar e mai mult de lucru”, a adăugat Ludmila Iachim.

Lilia Puzderi, președinta A.O. PRO-TINERET,  persoană cu necesități speciale, a relatat din propria experiență că femeile cu nevoi speciale se confruntă cu lipsa informării privind planificarea familială, lipsa informării privind instituțiile și specialiștii cărora li se pot adresa. ”Cel mai frecvent motiv este rușinea, pentru că astfel de discuții nu le poți purta cu oricine. Din păcate, locuind între raioanele Leova și Comrat, le confruntăm cu lipsa de servicii calitative pentru femei în domeniul ginecologie și nu există specialiști buni care să ajute în rezolvarea problemei. Institutul Mamei și Copilului are specialiști cu care pot purta o discuție, dar la nivel raional nu prea sunt cabinete adaptate și amplasate la primul etaj, nici prea mulți specialiști care să poată asigura o consultație pentru persoane cu dizabilități”, a declarat Lilia Puzderi.

Potrivit raportului de evaluare realizat de CIDSR în 2017, cadrul legislativ, normativ și de politici nu este suficient ajustat pentru a garanta și asigura respectarea drepturilor sexuale și reproductive ale persoanelor cu dizabilități din Moldova. Totuși, fetele și femeile cu dizabilități din Republica Moldova au convingerea, în majoritatea cazurilor, că pot forma o familie și că pot naște copii, iar problemele de dizabilitate nu trebuie să constituie o barieră în realizarea acestor drepturi. Accesul la servicii de sănătate reproductivă (SRR) este considerat de către femeile cu dizabilități ca ”dificil”, deoarece instituțiile care prestează servicii de SSR nu asigură accesul fizic, lipsesc cabinetele ginecologice adaptate pentru nevoile femeilor cu dizabilități sau personalul medical nu este sensibilizat privitor la drepturile sexuale și reproductive (DSR) ale persoanelor cu dizabilități și nu este îndeajuns de instruit. Potrivit evaluării din 2017, ultima de acest fel, în multe cazuri personalul medical are un comportament discriminatoriu, femeile cu dizabilități nu lansează discuții despre SSR cu personalul medical, iar societatea este neinformată despre domeniul ,,dizabilitate”, cine sunt persoanele cu dizabilități, care sunt necesitățile și abilitățile acestora.

Proiectul „Incluziv și accesibil pentru toți: O abordare multi-componentă pentru promovarea drepturilor și sănătății sexuale și reproductive a femeilor și fetelor cu dizabilități”, este realizat de Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive (CIDSR) și finanțat de Ambasada Finlandei la București în cadrul Fondului pentru Cooperare Locală. Termenul proiectului este de 18 luni.

Mai jos puteți accesa prezentarea de la masa rotundă, precum și o înregistrare integrală a evenimentului online.

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept