CIDSR îți prezintă cinci eroine care promovează dreptul femeilor cu dizabilități la sănătate sexuală și reproductivă. Vezi VIDEO!

23 Decembrie, 2022

Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive a creat și a lansat o serie de videouri care prezintă istoriile a cinci femei cu dizabilități, cinci protagoniste care vorbesc deschis despre dreptul la sănătatea sexuală și reproductivă a persoanelor cu nevoi speciale.

Aceste clipuri reprezintă o sursă de informare accesibilă și veridică pentru persoanele cu dizabilități, totodată ele, cu siguranță, vor motiva și alte femei și fete să își exercite cu încredere drepturile.

Eroinele, prin exemplul propriu, promovează mesajul că persoanele cu dizabilități au dreptul la servicii medicale de calitate în sănătatea sexuală și reproductivă, au dreptul de a crea o familie și de a deveni părinți.

Cu siguranță, istoriile protagonistelor sunt motivaționale, acestea au vorbit deschis la temele:

Spoturile video au fost lansate pentru a oferi o continuitate procesului de instruire de formare de formatori în DSSR, traininguri realizate de CIDSR pentru fetele și femeile cu dizabilități.

Elena Cernei, Mariana Rotari, Adela Postolachi sunt trei din eroinele care și-au împărtășit istoriile emoționante. După ce au participat la cursurile de instruire, realizate de CIDSR, au obținut rolul de formator, astfel ele vor putea transmite cunoștințele acumulate și altor persoane cu dizabilități din diferite regiuni ale țării.

Ludmila Iachim și Olga Afanas, la fel, reușesc să motiveze și să inspire. Rolul de formator în cadrul cursurilor inițiate de CIDSR, le permite să comunice despre teme esențiale cu un număr mai mare de femei și fete cu dizabilități și să le ofere acestora un suport informațional accesibil, corect și util.

Prin lansarea acestor videouri ne-am propus să creștem nivelul de conștientizare al societății despre faptul că femeile și fetele cu dizabilități au aceleași drepturi și trebuie să le fie garantat accesul la servicii medicale de calitate în sănătatea sexuală și reproductivă.

Suntem ferm convinși că persoanele cu nevoi speciale trebuie să decidă individual cum să-și construiască viață sexuală și reproductivă.

Filmulețele pot fi vizionate în limba română, cu traducere în limbaj mimico-gestual și subtitrări în limba română și rusă. Acestea au fost create în cadrul proiectului „Incluziv și accesibil pentru toți: O abordare multi-componentă pentru promovarea sănătății sexuale și reproductive și respectarea drepturilor femeilor și fetelor cu dizabilități”, cu suportul Ambasadei Finlandei din Bucureşti, în cadrul Fondului pentru Cooperare Locală.

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept