La 27 iunie 1936, Comitetul Executiv Central și Consiliul Comisarilor Poporului din Uniunea Sovietică au adoptat hotărârea privind interzicerea avortului. Decizia a marcat o schimbare radicală de politică. La doar șaisprezece ani după ce Rusia Sovietică devenise primul stat din lume care legalizase avortul, procedura a fost din nou incriminată, iar consecințele pentru femei și personalul medical au fost dramatice.

De la legalizare la interdicție

În noiembrie 1920, autoritățile sovietice au legalizat avortul printr-un decret al Comisariatelor Populare pentru Sănătate și Justiție, prezentând măsura drept o inițiativă de protejare a sănătății femeilor și de extindere a drepturilor acestora.

În anii următori au fost introduse treptat restricții. În 1924, avortul era permis doar în anumite situații, precum pericolul pentru viața sau sănătatea femeii ori sarcina rezultată în urma unui viol. În 1926, unele restricții au fost relaxate, însă au rămas interdicții pentru prima sarcină și pentru întreruperile efectuate la intervale foarte scurte. Din 1930, procedura a devenit contra cost.

În 1936, autoritățile au decis interzicerea aproape completă a avortului.

Ce prevedea legea

Noua legislație interzicea efectuarea avorturilor atât în spitale, cât și în afara acestora. Medicii riscau pedepse cu închisoarea, iar sancțiunile erau și mai severe pentru persoanele fără pregătire medicală care efectuau astfel de intervenții sau pentru cazurile desfășurate în condiții nesigure.

Singura excepție era reprezentată de situațiile în care continuarea sarcinii punea în pericol viața femeii.

Motivația oficială și consecințele

Autoritățile sovietice au justificat interdicția prin necesitatea creșterii natalității, într-o perioadă în care Uniunea Sovietică traversa dificultăți demografice și sociale majore.

În practică însă, interdicția nu a eliminat avorturile. Dimpotrivă, numărul intervențiilor clandestine a crescut semnificativ. Multe au fost efectuate în condiții nesigure, iar mortalitatea maternă s-a majorat. În același timp, obiectivul declarat al autorităților, creșterea natalității, nu a fost atins în măsura așteptată.

Vocile femeilor

Numeroase femei au trimis scrisori autorităților, explicând dificultățile economice și sociale cu care se confruntau și cerând posibilitatea de a întrerupe o sarcină nedorită. Multe avertizau că interdicția nu va opri avorturile, ci doar le va împinge în clandestinitate, cu riscuri majore pentru sănătate și viață.

Aceste apeluri au rămas fără răspuns timp de aproape două decenii.

Revenirea la legalizare

Abia în anii 1950 politica a început să fie relaxată prin extinderea indicațiilor medicale care permiteau avortul. În 1955, autoritățile sovietice au eliminat răspunderea penală pentru întreruperea de sarcină, recunoscând implicit eșecul interdicției totale.

Istoria interzicerii avortului în URSS este adesea citată ca un exemplu al faptului că restricțiile legale nu elimină nevoia de servicii de sănătate reproductivă, ci pot conduce la creșterea numărului de proceduri nesigure și a deceselor materne.

Sursă: Articol adaptat după materialul publicat de Nemoskva. Articolul original este disponibil în limba engleză: https://nemoskva.net/en/2026/06/27/zapret-abortov-v-sssr-postanovlenie-ot-27-iyunya-1936-goda/