CIDSR se alătură în mobilizarea de susținere a OMS și ONU

25 Mai, 2020

Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive din Moldova împreună cu Coaliția Regională pentru Sănătatea și Drepturile Reproductive au semnat o petiție de susținere a ONU și OMS cu privire la păstrarea specificațiilor de acțiune în domeniul sănătății sexual – reproductive în timpul pandemiei Covid-19. Pentru semnarea  petiției s-au mobilizat 293 de instituții din domeniul sănătății reproductive și drepturile omului din toată lumea. 

Mobilizarea a început în toată lumea după ce luni, 18 mai 2020, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) a avertizat Națiunile Unite să înceteze „promovarea avortului” în planul de acțiuni prevăzute pentru situația pandemiei coronavirusului – invocând miliarde de dolari din donațiile americane.

Administratorul american pentru activități de dezvoltare internațională, John Barsa, a menționat că agenția sa a acordat ONU 3,5 miliarde de dolari în 2019 și a cerut secretarului general al ONU, Antonio Guterres, să revizuiască formularea planului global privind răspunsul umanitar în contextul COVID-19. 

Scrisoarea lui Barsa vine după ce luna trecută, președintele Trump a suspendat aproximativ 400 de milioane de dolari în ajutor anual pentru Organizația Mondială a Sănătății a ONU.

„ONU nu ar trebui să utilizeze această criză ca o oportunitate de a avansa accesul la avort ca „ serviciu esențial”, a scris Barsa. „Documentul planului face acest lucru, plasând cinic furnizarea de „servicii de sănătate sexuală și reproductivă” la același nivel de importanță ca insecuritatea alimentară, îngrijirea medicală primară, malnutriția, adăpostul și salubrizarea.

„Cel mai îngrijorător este faptul că HRP Global solicită distribuirea pe scară largă a medicamentelor care provoacă avortul și a proviziilor de avort și pentru promovarea avortului în zonele rurale ale țării.”

Așadar, la 20 mai 2020, a fost trimisă o scrisoare ce a mobilizat 293 de organizații și persoane fizice către  Antonio Guterres, secretar general al ONU și Tedros Adhanom Ghebreyesus, director general al OMS. ,,Rolul ONU și OMS în abordarea COVID-19 a fost esențial pentru a ajuta țările să reacționeze rapid la pandemie și să pună la punct măsuri care susțin îndeplinirea dreptului la sănătate pentru toți, așa cum este convenit în Constituţia OMS. În special în acest moment critic, atât activitatea OMS, cât și cea a ONU trebuie să fie protejate și sprijinite pe deplin, pentru a evita o și mai mare escaladare a pandemiei.”

Pentru a vedea toată scrisoarea vezi aici.

Menționăm că OMS, fondată în 1948, după cel De-al Doilea Război Mondial,  a fost creată pentru a promova sănătatea la nivel mondial și de a proteja drepturile omului la sănătate. Totuși, OMS nu are o autoritate independentă în adevăratul sens al cuvântului și este dependentă în totalitate de statele membre, dar și de entități private pentru finanțare.

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept