CIDSR lansează un proiect-pilot de telemedicină

17 Decembrie, 2019

Pe 10 decembrie curent, Centrul de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive” (CIDSR) a organizat o masă rotundă cu genericul “Recomandările OMS în Avortul medicamentos: rolul medicinei primare în ameliorarea accesului femeilor și adolescentelor din mediul rural”.  În cadrul evenimentului a fost prezentat în premieră proiectul-pilot “Avortul medicamentos prin telemedicină pentru femei și adolescenți din mediul rural din Moldova: înlăturarea barierelor cu ajutorul tehnologiei” care va fi implementat în Republica Moldova de către CIDSR cu suportul Guvernului Canadei și Grand Challenges Canada în cadrul inițiativei Options for Pregnancy Termination (OPTions).

La masa rotundă au participat reprezentanți ai autorităților, precum și a organizațiilor în domeniul sănătății, așa ca: Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie “Nicolae Testemițanu”, Oficiile de țară ale UNFPA, dar și medici ginecologi din centrele de sănătate a reproducerii, medici de familie și asistente medicale din localitățile rurale. 

Scopul proiectului este îmbunătățirea accesului la servicii de avort medicamentos prin intermediul unui serviciu inovativ de telemedicină pentru femei și adolescenți din mediul rural din Moldova și presupune evaluarea un nou model de furnizare a serviciilor care să permită autogestionarea avortului medicamentos de către pacientă, cu ghidarea unui specialist de la distanță. Proiectul va fi implementat pe o durată de 2 ani și va fi realizat în parteneriat cu IMSP Spitalul Clinic Municipal Nr.1, Centrul de Sănătate a Femeii, secția consultativă a unui Centru de Perinatologie, și partenerul din SUA – Gynuity Health Projects. 

În cadrul mesei rotunde au fost discutate de asemenea problemele cu care se confruntă medicii de familie în relație cu fetele și femeile din păturile social vulnerabile. La fel, cei prezenți au discutat despre avantajele și beneficiile acestui proiect. 

“Mi-a plăcut enorm, e foarte binevenit, e foarte progresist , manifestă respect și stimă față de femei indiferent de vârstă, mai ales pentru vârsta adolescentă. În general, poate folosi și o femeie mai în vârstă. Eu cred că va fi un impact foarte bun asupra sănătății reproductive a femeilor pentru că vor avea dreptul de a alege liber, fără frică și fără mari complexe și urmări grave ce vor defavoriza sănătatea. Va dispărea frica sarcinii nedorite, iar dacă va surveni o sarcină nedorită va fi posibil un avort fără mari daune sau complicații asupra propriei sănătăți.” a declarat Varvara Iurcu, medic de familie din Centrul de Sănătate Peresecina. 

Iar Svetlana Nicov, medic ginecolog  Centrul Prietenos Tinerilor din Drochia a spus:  

“Femeia are dreptul la alegere și atunci când sarcina este nedorită, bineînțeles că această sarcină nu poate fi în condiții când femeia este supusă unor frământări. Ea trebuie să dea naștere unui copil sănătos atât fizic, cât și emoțional pentru că de aici poate veni comportamentul deviant ce se manifestă în perioada pubertară la copii. Medicul de familie este cel mai aproape de populație și trebuie să fie o sursă veridică de informație despre metoda respectivă. Asta pentru că de multe ori, tinerele merg în farmacii și au frică să solicite ceva și bineînțeles ca să utilizeze o metodă contraceptivă ar fi bine să știe când și cum să o utilizeze. Din acest motiv e bine ca medicul de familie să fie o sursă de informare în prevenirea unui avort în condiții nesigure.” 

Despre derularea proiectului vom reveni cu noutăți și pe site-ul www.avort.md și pagina de Facebook .

Prezentarile:

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept