Women's reproductive health services in line with the latest WHO recommendations - a comprehensive approach to safe abortion and family planning
PERIOADA DE IMPLEMENTARE: 01 Iulie 2022 – 30 Iunie 2025
DONATOR: Safe Abortion Action Fund (SAAF)
SCOPUL PROIECTULUI:
Îmbunătățirea cunoștințelor cu privire la noile recomandări ale OMS privind avortul, implementarea serviciilor de avort în siguranță și planificare familială și consolidarea abordării strategice în regiunea EECA.
OBIECTIVELE PROIECTULUI:
- Îmbunătățirea gradului de conștientizare și a cunoștințelor cu referire la recomandările OMS privind avortul în siguranță și planificarea familială în rândul părților interesate, inclusiv prestatori, farmaciști și factori de decizie politică, în țările EECA.
- Consolidarea voinței politice și a angajamentului reprezentanților Ministerului Sănătății din țările EECA de a implementa recomandările OMS 2022 privind avortul în condiții de siguranță, inclusiv aspectele legate de serviciile de îngrijire ale avortului și post-avort.
- Consolidarea cunoștințelor și a capacității femeilor, fetelor și a organizațiilor pentru drepturile femeilor din regiunea EECA de a promova și a utiliza serviciile de autogestiune a avortului medicamentos în siguranță și planificare familială.
- Consolidarea capacității Coaliției Regionale pentru Sănătatea și Drepturile Reproductive de a crea rețele și de colabora pentru a promova recomandările OMS 2022 privind avortul în condiții de siguranță, în special acelora care pun accentul pe autonomia femeilor și fetelor ce solicită servicii de avort și planificare familială.
ACTIVITĂȚILE PROIECTULUI:
- Implicarea părților interesate, inclusiv a furnizorilor, a farmaciștilor și a factorilor de decizie politică din regiunea EECA în discuții deschise despre avortul în siguranță și planificarea familială.
- Sintetizarea de resurse privind autogestiunea avortulului medicamentos și planificarea familială și traducerea acestora în limba rusă pentru a fi distribuite părților interesate, inclusiv furnizorilor, farmaciștilor și factorilor de decizie politică din regiunea EECA.
- Desfășurarea de traininguri a formatorilor pe modulele privind avortul medicamentos în siguranță și planificare familială cu facilitatori care lucrează în colegii medicale, universități și instituții postuniversitare din regiunea EECA, subliniind importanța autonomiei femeilor și rolul acestora în autogestiunea avortului medicamentos.
- Organizarea de mese rotunde cu oficiali ai Ministerului Sănătății cu privire la serviciile avortului medicamentos în siguranță și de planificare familială.
- Organizarea de întâlniri de monitorizare cu oficialii Ministerului Sănătății pentru a discuta posibilitatea de a include elemente de autoîngrijire și de a dezvolta telemedicina (algoritmii pas cu pas) pentru serviciile de avort medicamentos.
- Desfășurarea de sesiuni de informare cu grupurile pentru drepturile femeilor axate pe avortul în condiții de siguranță și planificarea familială.
- Suport grupurilor de femei în furnizarea către potențialii beneficiari a resurselor informative privind avortul în condiții de siguranță și intervențiile de autoîngrijire.
- Pregătirea și diseminarea de informații, materiale și resurse pentru membrii Coaliției privind autogestiunea avortului medicamentos și planificarea familială.
- Organizarea unei conferințe regionale cu rolul de a accentua serviciile de autoîngrijire, advocacy și mecanismele de consolidare privind avortul în condiții de siguranță și planificarea familială.