"Implementing Concept of Safe Abortion" Seminar

3La data de 16 aprilie 2015 în incinta hotelului „Russia” a avut loc seminarul “Implementarea conceptului de avort în condiții de siguranță”, eveniment care face parte din cadrul proiectul SAAF „Creșterea calității serviciilor de avort integrate în cadrul serviciilor de sănătate reproductive în Transnistria”.

Scopul acestei activități: analiza realizărilor obținute pe parcursul anului 2014 în cadrul proiectului SAAF și elaborarea unui plan de implementare a proiectului pentru următoarea perioadă.

4În cadrul seminarului au participat  experți ai Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) – Gunta Lazdane, Ronald Johnson, Larisa Boderscova; directorul Centrului de Instruire în Domeniul Sănătății Reproductive – Rodica Comendant precum și medici obstetricieni ginecologi și manageri ai instituțiilor medico-sanitare din Transnistria.

Seminarul a debutat cu prezentarea lui Ronald Johnson, care a adus în prim plan recomandările OMS în domeniul avortului în condiții de siguranța, precum și principalele documente din domeniu.

2Oxana Ceban a facut o retrospectivă asupra tuturor activităților care s-au desfășurat pe parcursul anului 2014 în cadrul proiectului SAAF, care au fost realizările precum și ce așteptări sunt până la finalul anului 2017. Deasemeni în linii generale s-a prezentat situația din sfera întreruperilor de sarcină din Transnistria , principalele probleme precum și următorii pași ai proiectului SAAF.

1După ce au fost făcute toate prezentările, participanții au fost împărțiți în grupuri de lucru cu misiunea de a formula recomandările și pașii viitori pentru principalele probleme existente.

Respectiv după cum urmează:

Grupul 1: Creșterea calității serviciilor de întrerupere a sarcinii: prin metoda vacuum aspirare manuala și avort medicamentos

  • Oferirea pacienților informației despre metodele moderne de întrerupere a sarcinii.
  • Instruirea personalului medical.
  • Asigurarea unui preț accesibil la medicamente.
  • Asigurarea confidențialității pacientelor.
  • Asigurarea intimității pacientelor.

Grupul 2: Perfecționarea și asigurarea continuă a nivelului înalt de cunoștințe al cadrelor medicale în domeniul avortului sigur.

  • Organizarea seminarelor de instruire continue a medicilor.
  • Adaptarea standardelor privind efectuarea întreruperii de sarcină în condiții de siguranța și implementarea acestora.
  • Instruirea continuă prin utilizarea internetului și a literaturii în domeniu.
  • Schimb de cunoștințe în domeniu în timpul conferințelor tematice.
  • Pregătirea medicilor în domeniul avortului sigur în timpul studiilor universitare și postuniversitare și ameliorarea pregătirii.
  • Autoevaluarea personalului medical.

Grupul 3: Educarea comunității în domeniul planificării familiei și în domeniul avortului în condiții de siguranța.

  • Organizarea de seminare la locul de munca.
  • Utilizarea activa a materialelor informative (reclame sociale)
  • Elaborarea materialelor informative (broșuri, postere, leafleturi)
  • Schimb de cunoștințe în cadrul seminarelor internaționale
  • Lucrul cu profesorii, părinții, tineret.
  • Colaborarea cu organizațiile nonguvernamentale.

Sunt disponibile următoarele:

Partners

We use cookies
We use cookies to display content correctly and to make the website easy to use.
Accept
I don't accept