Curtea Europeană a Drepturilor Omului informează Varșovia despre 12 cazuri legate de interzicerea avortului

10 August, 2021

De Hannah Somerville •  Actualizat la: 08/07/2021

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a informat Guvernul Poloniei despre 12 cazuri separate, care i-au fost aduse de către femeile poloneze cu privire la drepturile la avort.

În ianuarie 2021, în Polonia, a intrat în vigoare o interdicție aproape totală a avorturilor, provocând proteste în masă în țară și condamnare din întreaga UE.

Legislația a făcut aproape imposibilă întreruperea legală a unei sarcini în Polonia, cu excepția cazurilor de incest, viol sau când sarcina pune în pericol viața mamei.

Joi, CEDO a declarant că a primit până acum 1 000 plângeri cu privire la modificarea legii. La moment, i-a solicitat Varșoviei să-și prezinte răspunsurile la 12 dintre ele.

Cazurile împotriva Poloniei

Solicitanții sunt cetățeni polonezi care s-au născut între anii 1980 și 1993. Cazurile lor au fost împărțite de curte în trei grupuri a câte patru.

Ei susțin că după schimbarea legii, anumite spitale din Polonia au refuzat să facă avorturi în cazurile de anomalii fetale „neletale”.

Una dintre reclamante, o femeie de 27 de ani, a declarant că partenerul ei suferă de o afecțiune cromozomială, care i-a pus șansele unei nașteri sănătoase sub 50%. Dacă ea rămâne însărcinată, există pericolul că va suferi un avort spontan sau copilul va muri.

Prim urmare, femeia a declarat că, hotărârea Curții Constituționale și aplicarea inegală a acesteia în spitale a avut „un efect terifiant” asupra planurilor sale de familie.

O altă femeie de 40 de ani, care a urmat tratamentul FIV, a declarant că nu va urma un al patrulea ciclu în Polonia de teamă că ar putea fi forțată să nască chiar dacă vor fi depistate anomalii fetale. Ea a descris situația ca fiind una de „tortură mintală”.

Majoritatea dintre reclamanți erau fie însărcinate, fie planificau să întemeieze o familie la momentul intrării în vigoare a legii în ianuarie. Dar o femeie a spus că deja a călătorit în Olanda pentru etapa finală, după ce a descoperit că copilul său nenăscut avea o afecțiune rară, dar gravă, cunoscută sub numele de Sindromul Edwards sau Trisomia 18.

În comunicatul ei se spunea: „Solicitanta susține că a fost stresată din cauza impactului fizic și psihologic în urma călătoriei în străinătate pentru a face avort, în pofida poverii financiare pe care o presupunea această situație.”

Ce se întâmplă în continuare?

Toți cei 12 solicitanți declară că sunt potențialele victime a unei încălcări a articolului 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului (interzicerea tratamentelor inumane sau degradante), din cauza suferinței provocate de perspectiva de a fi nevoiți să nască un copil bolnav sau un copil mort.

De asemenea, ei susțin că guvernul Poloniei le-a încălcat drepturile în temeiul articolului 8 din Convenție (dreptul la respectarea vieții private și de familie), deoarece, în cazul în care rămân însărcinate, ar putea fi obligate să ducă sarcina la termen și vor trebui să-și adapteze viețile și să se comporte corespunzător situației.

Schimbările legale care au intrat în vigoare la 27 ianuarie anul curent în Polonia, au fost rezultatul unei hotărâri pronunțate în octombrie 2020 de către patru judecători ai Curții Constituționale.

Reclamanții mai spun că hotărârea nu a fost „prevăzută de lege”, deoarece trei dintre judecători au fost aleși „prin încălcarea Constituției”.

Al patrulea, au adăugat ei, a fost imparțial deoarece făcea parte dintr-un grup de 104 deputați polonezi, care au încercat să adopte aceleași modificări legislative în 2017.

Guvernul Poloniei trebuie să dea un răspuns până pe data de 13 septembrie.

Sursa: Euronews

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept