Milioane de femei rămase fără contraceptive şi avorturi din cauza COVID-19

25 August, 2020

Milioane de femei şi fete din toată lumea au pierdut acces la contraceptive și servicii de avort din cauza pandemiei coronavirusului

Autori: ANIRUDDHA GHOSAL şi CARA ANNA, Associated Press

NEW DELHI – Milioane de femei şi fete din toată lumea au pierdut acces la contraceptive și servicii de avort din cauza pandemiei coronavirusului. Acum, prima analiză globală a consecinţelor pandemiei a arătat că India, cu autoizolarea ei bruscă de mai multe luni, a suferit o lovitură deosebit de puternică.

Peste câteva luni după începutul pandemiei, multe femei se află în al doilea trimestru de sarcină, deoarece nu au putut accesa serviciile medicale la timp.

În 37 de țări, aproape cu 2 milioane mai puține femei au primit servicii între ianuarie și iunie decât în ​​aceeași perioadă a anului trecut, afirmă Marie Stopes International într-un nou raport. Dintre ele, 1,3 milioane doar în India. Organizația se așteaptă, prin urmare, la 900.000 de sarcini neplanificate la nivel mondial, împreună cu 1,5 milioane de avorturi nesigure și peste 3.000 de decese materne.

Aceste cifre „vor fi, probabil, mult amplificate” dacă serviciile devin inaccesibile în alte părţi ale Americii Latine, Africii și Asiei, declară Kathryn Church, director pentru dovezi globale al Marie Stopes.

În această lună, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că două treimi din cele 103 țări chestionate între mijlocul lunii mai și începutul lunii iulie au raportat perturbări ale serviciilor de planificare familială și contracepție. Fondul ONU pentru Populație avertizează despre până la 7 milioane de sarcini neplanificate la nivel mondial.

Autoizolarea, limitarea călătoriilor, întreruperile lanțului de aprovizionare, redirecţionarea masivă a resurselor de sănătate spre combaterea COVID-19, precum și frica faţă de infecție continuă să împiedice accesul multor femei și fete la serviciile medicale.

În Kenya a fost raportată o creștere a numărului de sarcini adolescente, în timp ce unele femei tinere din mahalaua Kibera din Nairobi au ajuns să folosească sticlă spartă, bețe și pixuri pentru a încerca să-şi avorteze sarcinile, spune Diana Kihima din Centrul de Promovare a Femeilor. Două au murit din cauza leziunilor obţinute, în timp ce unele nu vor mai putea concepe.

Conform Federației Internaționale a Planificării Familiale, în anumite părți ale Africii de Vest, asigurarea cu unele contraceptive a scăzut cu aproape 50% față de aceeași perioadă a anului trecut.

„Nu am văzut niciodată așa ceva, doar în țările aflate în conflict”, declară Diana Moreka, o coordonatoare a rețelei MAMA care ajută femeile și fetele să acceseze serviciile de îngrijire în 16 țări africane. Reţeaua primeşte mai multe apeluri la liniile sale fierbine, inclusiv la cele lansate de la începutul pandemiei în Congo, Zambia și Camerun. Din ianuarie, au fost primite apeluri de la peste 20.000 de femei.

Ca și alții, Moreka prezice un nou baby boom în unele părți ale lumii. „Pandemia … ne-a aruncat cu mulți ani înapoi” în ceea ce priveşte serviciile de planificare familială, susţine ea.

Unele țări au considerat că serviciile de sănătate sexuală și reproductivă nu sunt esențiale în condiţiile de autoizolare, ceea ce înseamnă că femeile și fetele au rămas fără îngrijire. Chiar și după ce ONG-urile din România au presat guvernul să declare serviciile ca fiind esențiale, multe spitale încă nu ofereau servicii de avort, spune Daniela Draghici, membră a comitetului executiv al rețelei europene IPPF.

„În unele cazuri, impactul este similar cu ceea ce se întâmpla cu femeile tinere în timpul comunismului: apelai la cineva care pretinde a fi un medic pentru a obține un avort … și te rugai”, afirmă ea.

În megalopolisul indian Mumbai, o femeie nu a reușit să găsească un test de sarcină după începutul carantinei în martie și apoi nu a putut găsi transport pentru a accesa serviciile medicale la timp, a spus Dr. Shewetangi Shinde care a asistat-o într-un spital public. Către acel moment, avortul medicamentos nu mai era o opțiune, deoarece sarcina era prea avansată.

India a inclus avortul în lista serviciilor esențiale în timpul carantinei, dar multe femei nu ştiau despre aceasta, afirmă Shinde care face parte din organizația Tinerii pentru Avort Sigur în India.

Pandemia a accentuat cât de dificil a fost deja pentru multe femei să acceseze serviciile de avort în siguranță, susţine Dr. Suchitra Dalvie, medic ginecolog din Mumbai, coordonator al Parteneriatului pentru Avortul Sigur din Asia.

„Toți acești oameni … grupurile marginalizate, marea majoritate invizibilă. Așa este viața”, a spus ea.

În ianuarie, India a început modificarea legislaţiei pentru a permite anumitor femei să facă avort până la 24 de săptămâni de sarcină în loc de 20. Dar pandemia a întrerupt procesul.

Nimeni nu s-a așteptat că carantina va dura luni de zile, spune Dalvie. Acum, multe femei se confruntă cu avort al doilea trimestru, ceea ce este mai scump și mai complicat, în special „pentru că toate persoanele implicate trebuie să poarte EIP”.

Accesul la serviciile de avort s-a îmbunătățit în India, însă pandemia a dus la un deficit de pastile pentru întreruperea sarcinii în mai multe state în care s-a efectuat studiul Fundației pentru Serviciile de Sănătate a Reproducerii din India. Acestea s-au găsit în doar 1% de farmacii din statele nordice precum Haryana și Punjab, 2% din statului sudic Tamil Nadu și 6,5% din statul central Madhya Pradesh. În Delhi aceste contraceptive au fost disponibile în 34% de farmacii.

Unele contraceptive mai întârzie din cauza întreruperilor lanțului de aprovizionare, a declarat Chris Purdy, director executiv al organizației de marketing social al produselor de planificare familială DKT International. Conform lui, liniile de producere din nou funcţionează, dar rutele de transport sunt aglomerate, iar porturile sunt inundate cu comenzi întârziate, afirmă el.

Între timp, furnizorii de servicii medicale pentru femei au incercat din răsputeri să găsească soluții – telemedicină, livrări de contraceptive la domiciliu, avorturi medicale la domiciliu.

Însă chiar și acum, „auzim pretutindeni că numerele scad”, în timp ce spitalele publice luptă să-şi continue activităţile, pentru că mii de angajați au fost infectați cu virusul, declară Marion Stevens, director al Coaliției pentru Dreptate Sexuală și Reproductivă din Africa de Sud. Grupul ei și alții s-au adresat la ministrul sănătății în privinţa femeilor rămase fără îngrijire.

Experții spun că infromaţiile adevărate despre impactul carantinelor vor apărea după ce ministerele de sănătate vor raporta date anuale, însă acestea vor fi incomplete. În Haiti, ministerul sănătății a raportat o scădere de 74% a numărului de nașteri la instituţii medicale în luna mai comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Multe femei nasc acasă, însă decesele în acest caz nu se raportează.

„Exemple mici ne pot spune multe”, susţine Nondo Ejano, coordonator al Rețelei Globale a Femeilor pentru Drepturile de Reproducere din Africa. În Tanzania, relatează el, o maternitate mare din Dar es Salaam a fost transformată într-un centru de tratament al COVID-19. „Vă puteți întreba”, spune el despre femeile care au nevoie de servicii medicale, „unde ar merge ele?”

La o școală pe care a vizitat-o săptămâna trecută în orașul Kigoma, cinci fete au rămas însărcinate în ultimele luni. „O școală. Cinci fete. Fără îndoială, rata sarcinii este în creștere”, adaugă el.

„Simt ca, la momentul de față, vedem doar vârful aisbergului. După carantină, vom vedea lucrurile clar”, spune Phonsina Archane, coordonator al rețelei MAMA. „Ar trebui să ne pregătim de acel moment”.

———

Anna a raportat din Johannesburg.

Sursa: ABC News

Partenerii

Utilizăm module cookie
Utilizăm module cookie pentru a afișa corect conținutul și pentru a facilita utilizarea site-ului web.
Accept
Nu accept